Vinăria ”Migdal – P”.

Descoperă Moldova – Drumul Vinului 2015, în a treia zi de proiect a ajuns și la Chateau Cojușna ”Migdal – P”.

Numele vinăriei de “Migdal – P” vine de la orașul Migdal aflat în Israel, iar P de la numele proprietarului vinăriei, Grigore Panuș.

Eu de exemplu știam doar de logo-ul care stă amplasat pe o clădire de pe str. dacia întersecție cu str. traian, însă nu credeam că e denumire de vinărie. Este ceva simplu și frumos :)

Vinăria a fost fondată în 1995 și se află la doar 15 km la nord de Chișinău. Ea dispune de o fabrică modernă de producere a vinurilor și divinurilor, soiurile de struguri disponibile sunt Sauvignon blanc, Muscat, Pinot Noir, Merlot și Cabernet Sauvignon, mai are un complex turistic în stil francez care include 4 săli de degustare, beciuri de păstrare și maturare a vinurilor și o galerie a vinurilor de colecție.

Vinurile de colecție sunt în număr de 175 mii de sticle.



Dacă vreți să descoperiţi taine, istorii şi tradiţii moldoveneşti, să vă cufundaţi totalmente în atmosfera de farmec a epocii medievale, să savurați din colecţiile vinăriei, atunci recomand să trageți o tură până la Vinăria Migdal – P.

Vinăria oferă excursii cu ghid și degustări de vinuri. Degustările de vinuri se petrec într-o sală decorată în tematica Evului Mediu, ce redă impresia vizitatorilor de o călătorie în timp. Taxa de intrare pornește de la aproximativ 10 euro și se ridică în dependență de pachetul de excursie ales și numărul de persoane în grup. Vinăria este disponibilă pentru conferințe, seminare, ateliere de lucru și ședințe foto.

Articol scris în cadrul proiectului Descoperă Moldova – Drumul Vinului 2015, organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu ANTRIMSIXT Rent a Car Moldova, și găzduit de către Orheianca.eu.

One comment

Comments are closed.