Adaptarea Adalinei la grădiniță!

Mersul la grădiniță constituie primul pas important din viața socială a copilului. Pentru prima dată experimentează cunoașterea, învățarea și interacțiunea cu alți copii într-un mediu nou.

54346774_271123110483746_7484325489348182016_n

Dacă ați decis să dați copilul la grădiniță, atunci fiți pregătiți moral și spiritual de o multitudine de schimbări, atât în viața copilului cât și a voastră. Alegeți o instituție în care să aveți încredere când lăsați copilul.

Adalina pentru prima dată a mers la grădiniță la vârsta de 1 an și 8 luni. Am ales o grădiniță privată deoarece vroiam să primim siguranță și pentru noi și pentru ea. A mai răcit, am mai renunțat, am așteptat și acum la vârsta de 2 ani și o lună am decis că trebuie de reluat frecventarea 🙂

Și din nou am ales o grădiniță privată.

Criteriile după care am ales-o:

  • Supraveghere video;
  • Puțini copii în grupă;
  • Educatori tineri, amabili, receptivi;
  • Igiena;
  • Interiorul grădiniței destul de spațios;
  • Terenul de joacă în siguranță;
  • Meniul;
  • La 5-7 minute depărtare de casă (cu mașina);
  • Activități interesante, creative, de dezvoltare;
  • Logoped și medic;
  • Program prelungit.

Adaptarea!?

Fregventăm de 2 săptămâni regulat, zi de zi. primele 3 zile am mers până la orele 12:00 după care stăm deja până la orele 18:00.

Adalina fiind dependentă de casă, familie îi este greu să se adapteze. Am văzut copii care din prima zi i-au adus și parcă erau ca la ei acasă 😀

Două zile am dus-o eu, dar de mine mai greu se desparte, și am decis să fie dusă de tata. Lacrimi, jale, mama, tata asta durează cam în jur de vreo oră, după care se adaptează și intră în ritm, cu mici excepții când își mai aduce aminte 🙂 Încă suntem în perioada de adaptare, dar mă bucur să văd că Ada crește și se dezvoltă cu pași mari.

  • Nu am mințit-o spunându-i că mergem la distracții, teren de joacă, în ospeție sau la plimbare, mereu i-am vorbit despre grădiniță.
  • Acasă îi vorbesc, o întreb despre toată ziua ei cum a decurs, când zice că nu vrea sa meargă îi aduc argumente de ce e bine să frecventeze.
  • La grădiniță mergem fără jucărele de acasă.
  • Cu vreo lună mai devreme am început a sincroniza timpul de acasa cu acel de la grădiniță (trezirea, activitățile, amiaza, plimbarea, mesele din timpul zilei și somnul).
  • Acasă facem unele activități care le face și la grădiniță.

Seara o iau eu de la grădiniță și este foaaarte entuziasmată, asta și mă motivează să o aduc și a doua zi, cu toate că sunt momente în care mă gândesc că de ce trebuie să o supun stresului, doar sunt mulți copiii care nu merg la grădiniță și merg la centre de dezvoltare, înot, dans, muzică, etc., dar totuși am decis că grădinița este cel mai optim, pentru ea și pentru noi 🙂

53585096_406386156592927_7747111199338135552_n

Dacă aș întoarce timpul cred că aș da-o de la 1 an și 4-5 luni.

Multe succese și adaptare rapidă 🙂

53817076_1008858039502200_3713708399507013632_n