Manuc Bey – micul Versailles!

Manuc Bey (Emanuel Mârzaian) a fost un negustor și diplomat armean, proprietar de han de la începutul sec. 19.

Duminica, 13 decembrie, a fost redeschis unul dintre cele mai mari conace din Moldova, Manuc Bey. Să fie clar, el încă nu e terminat. Lansarea publică a complexului este preconizată pentru luna mai, 2016.

Începând cu orele 12 dimineața, sute de persoane au avut ocazia să vie și să vadă reconstrucția ”palatului galben”. Da el nu e gata, nu e totul perfect prin împrejurime, dar e frumos acest conac, îți fură privirile. Cei care au fost spre seară au avut parte și de show de lumini.

Ca să vezi toată frumusețea și să-i afli istoria conacului trebuie să intri prin casa Imandi ce se află subsol, apoi te îndrepți spre un tunel din cărămidă de 70 metri lungime, treci prin camera fierarului, mai colinzi oleacă printre istorie și te trezești în interiorul conacului.

Alături de conac se află și Castelul Vânătoruui.

Pentru a vedea cum arată interiorul, lucrările care continuă și cum a fost ziua ”De Sântandrei la Manuc Bey” privim aici.

Poze cu lumini de la Alexandru Panis

12360014_10207254534829348_7756720572842230981_n12360284_10207254535669369_7941017895699154586_n12391949_10207254535229358_6880123160765947885_nIMG_6597.JPG12360168_915582211850900_6626556037384963884_n

Evenimentul a fost mai călduț cu Pomușoară Dulcișoară.

IMG_6598.JPG