Recomandare de la Ana!

Recomandare. Zenul meu de la Ulmu!

Ana Sîrbu, s-a îndrăgostit! Află cum și unde!

”În acest week-end am fost în satul Ulmu din raionul Ialoveni, alături de câțiva amici, datorită unui om tare frumos – Elena, gazda noastră.
Această regiune trebuie să o vizitați neapărat, pentru că natura, aerul și liniștea vă vor cuceri. Ulmu se află în mijlocul Codrilor Moldovei, la 27 de km de orașul Chișinău, mai exact 40-45 de minute cu mașina (dar sunt și microbuze care se deplasează din sat direct spre oraș – circa 30 lei tur-retur.

În apropiere de sat se află Mănăstirea Ulmu și desigur, Vinăria Poiana care produce vinul meu preferat – vinul Ulmu.

Despre cum a fost acest week-end?
Am petrecut mult timp lângă iazul din apropierea satului. Acesta se află la câteva sute de metri de strada principală a satului – strada Ștefan cel Mare. Aveți posibilitatea să vă plimbați cu barca, drept că trebuie să îi rugați pe proprietarii bărcilor să vă permită ;).

Seara, noi am gătit un fel de ciorbă într-un ceaun imens. Ne-am încălzit lângă foc până noaptea târziu, după am fugit la culcare și ne-am râs încă vreo câteva ore până am adormit.

Dimineața ne-am trezit pe la vreo 8:00. Am băut cafeaua și am fugit din nou să petrecem timpul lângă iaz, unde am gătit carne și legume la grătar. Și pur și simplu ne-am relaxat.

Dacă vrei să fugi de oraș, fă-o frumos. Du-te la Ulmu, sunt sigură că vei găsi ceea ce ai căutat: liniștea.

Despre cum ajungi la Ulmu?

Dar sunt absolut sigură că nu veți regreta.Evitați să vă odihniți în pădurile aglomerate din suburbiile orașului, e destul să faceți câțiva kilometri în plus și vă veți bucura de o priveliște încântătoare.
Recomand cu tot sufletul să vă refugiați pentru câteva ore în această regiune.”

Text: Ana Sîrbu

Mai multe detalii despre weekend-ul Anei citiți aici http://anasirbu.blogspot.com/2015/05/recomandare-zenul-meu-de-la-ulmu.html